Stau
în scutece, e miezul nopții, ”Românii au talent” s-a terminat,
nu m-am uitat azi, dar mă întreb ce vor face cu semifinalele, după
ce termină cu emisiunile înregistrate și puricate. Vor evolua fără
public, la distanță de doi metri între protagoniști și cu măști
? Se vor amâna pentru 2021, după modelul turneului final la CE de
fotbal ?
Acum
fix o lună glumeam despre toate astea.
Nu e război, dar a venit un virus peste noi și ne-a băgat în boale, ca să zic așa.
Pe
12 martie am dat mâna ultima dată cu cineva, pe 12 martie mi-am
îmbrățișat mama de 75 de ani, tatăl de 80 de ani. De atunci încoace nu mai am
curaj. Mă port cu mănuși adică, stau la doi metri de oricine,
inclusiv de copilul meu, doar fimeia me are green card, no matter
what.
Am
câteva zile de când încerc să mă obișnuiesc să stau cu masca
pe nas când ies. o vreme am zis că n-o pot suporta.
Contează. Când stai cu mască și cu mănuși ai
tendința să-ți iei seama de fiecare dată când vrei să bagi un
deget în gură, să te scarpini la rădăcina nasului, să-ți
îmbrățișezi fața cu mâna. Mâ întreb ce fac cei obișnuiți să-și roadă unghiile. Unii cu furie, am văzut eu.
Am
avut o perioadă de paranoia. Mă gândesc la părinții mei, care locuiesc la 30 de metri de noi, în casa vecină, cum că nu mai am curaj
să le intru în casă, să-i îmbrățișez, să-i pup. Am stat și
am lucrat de acasă câteva zile, de frică să nu le aduc virusul.
Nu merge la nesfârșit.
Sunt sănătoși, dar nu e de riscat, de verificat. Le-am dat
interdicție să iasă, le facem noi cumpărăturile, ei își văd
de viața lor în grădină, în curte, în casă, vorbim pe afară,
păstrez distanța de 2 metri, dezinfectez cât pot de bine tot ce le
duc.
Foarte
aiurea. Ce să fac ? I-aș mai lua în brațe, dar mi-e frică să nu
le fac rău. Nu-mi pasă de mine, îmi pasă de ei.
Ei spun că nu le
pasă de ei, le pasă de noi.
Am
început, zic, să ies. Nu aiurea, la birou, la treabă. Să mă obișnuiesc cu mănuși,
dezinfectant, pulverizator cu spirt după mine, măști, șervețele
umede. Să completez declarația respectivă.
Trebuie
să merg la job în unele zile. Se reduc veniturile, ne bucurăm deja că
avem speranța că intră ceva în cont, mai devreme sau mai târziu.
Sperăm să nu dureze prea mult situația asta.
Scenariul optimist
oficial este că până la sfârșitul lui mai se ridică starea de
urgență, scenariul rezervat (ca să nu folosim cuvântul pesimist)
este că ține până vine toamna.
Planeta
începe să respire, se spune, iar noi nu ne dăm seama încă, dar
începem să ne transformăm în ceea ce ar fi trebuit să fim de multă vreme, sau din totdeauna.
Nu
se simte mare lucru, e ca o vacanță în care nu e prea cald, nu
putem merge la mare, și nici nu prea avem bani de city break –
uri. Deocamdată. Vor veni cu siguranță și vremuri în care o să ne bucurăm că avem ce pune pe masă, că nu a intrat nimeni peste noi în casă. Să sperăm că nu, totuși.
Eu
unul n-am apucat să mă tund înainte de. Experimentez perioada
studenției, dăcât cu mai puțin păr pe cap și mai mult în
urechi. Tentative, cel puțin. Alunecări de teren îmi spun, mă consolez.
Nu
mi-am reparat balconul. Îmi putrezește poarta. Oare cum fac să-mi
rezolv de lemne de foc pentru la iarnă ?
Cam
astea sunt problemele momentului. sper să rămânem cu din astea.
Deocamdată
stăm la țară, mai avem ceva făină, murături, cartofi, câteva
găini, ouă dă țăran. În sat la noi mai e o vacă, am abonament
periodic la lapte adevărat. Am prieteni în Ardeal, am deci rezervă
de pălincă, din Maramu până la Timiș – Caraș.
Sunt moldovean, deci am rezervă de vin. Streșinică după definiție, ananas aromat și rubiniu, chestii, socoteli.
Dacă
pandemia își reglează problemele repede cu omenirea și cu
planeta, revenim la viață în mod rezonabil. Dacă se încăpățânează
s-o lungească, aud cum că economia mondială va avea de suferit,
vine oarece criză economică. Am văzut azi un post pe FB foarte
mișto, care spune că uite, oamenii cumpără strictul necesar și din
cauza asta totul se va prăbuși în curând.
Adio
deci, probabil, consumerismului. Cel puțin pentru o vreme.
De
regulă, când vine criza economică, de orice fel, lucrurile ajung
să-și revină după o vreme, cu mențiunea că nimic nu va mai fi la
fel.
Totul se schimbă ireversibil.
Ca
să n-o mai lungesc cu aceată analiză morbidă, în concluzie, aș
zice următoarele:
1.
Nu e de uitat la tv. Informările scurte înseamnă sănătate și
viață lungă pentru creier, moral, lingurică. Mass media bagă toxine în noi mai ceva ca virusul.
2.
Mănânc de toate, am renunțat la dietă, pe principiul scenariului
apocaliptic: dau frâu liber poftelor, cât mai pot. Dacă totul se
termină cu bine, adică repede, trec la dieta obișnuită. Dacă
virusul insistă să bruieze lumea, va veni inevitabil o vreme cu
greutăți financiare, penurie de alimente, oarece isterie. Atunci,
vorba cântecului, ”cei grași vor slăbi, cei slabi vor muri”. A
se citi ca un fel de pamflet, ca o ironie amară și nicidecum ca o
predicție neagră.
3.
Sunt optimist, pozitiv moral (nu viral, sper), mă păzesc de
infectare cât pot, nu vreau să fiu nici victimă nici vector, îmi
văd de treabă cât pot de bine, așa cum ar trebui să facă
fiecare în dreptul lui, ca să nu lăsăm să se prăbușească
totul, și mă rog pentru mine, noi, părinți, familie, prieteni,
amici, dușmani, necunoscuți, pentru toată lumea, să nu ajungă
nimeni prin spitale, să respire fiecare normal, cu plămânii
proprii, să ajungem iar la vremurile în care ne planificăm
vacanțe, șprițuri, aventuri, mese în familie de sărbători.
4.
Și cel mai important, sau la fel de important, sau pur și simplu
important: sex, amor, iubire. Nu contează numărul, contează
frecvența. Trust me: este esențial pentru imunitate. Plus muzică, e vremea audițiilor în sfârșit, lectură, e vremea să citim ce n-am avut timp o viață, comunicare, e vremea să vorbim toate cele nevorbite, iubire, e vremea să curățăm rugina de pe scule.😉
Părerea mea.
Dacă pot să spun așa și, uite, că pot.
