Mă cheamă Doru și sunt dependent de ciocolată.
Când spun ciocolată mă refer la înțelesul cel mai larg al noțiunii de ciocolată. Mă refer la pasiune, afecțiune, dăruire, satisfacții, bucurie, toate la superlativ. Cu implicații mai mult sau mai puțin masive din partea a tot ce înseamnă frumos: natură, călătorii, soare, confort, liniște, inteligență, respect și, desigur, bucătărie de cea mai bună calitate.
Am vrut să fiu un mare scriitor. Să-mi iau din banii câștigați din cărți ca-n filmele americane o casă pe o insulă grecească, unde să stau vara, și una în Austria, unde să stau iarna.
Sau invers.
Ok, bine, și încă una în Croația, că e mult prea frumos acolo.
Să scriu cele mai interesante povești și să mă iubesc cu femeia mea, să-i satisfac toate capriciile inteligente și frumoase și să ne bucurăm de soare, de mare cu toate fructele ei, de livezi de măslini și portocali, de vinuri bune și de fiecare clipă, desigur.
…
N-am talent. N-am răbdare. N-am imaginație. N-am.
Am încercat. Chiar am încercat.
Uneori mi s-au legat câte câteva cuvinte în moduri oarecum interesante, mi-au ieșit din când în când două, trei rânduri acolo. Și alea cu ajutor sinapsele aveau nevoie de alcool, bujiile înnecate nu mai dau scântei, în timp ce sinapsele mele doar așa funcționează.
Mult prea puțin.
…
În tinerețe am visat la încă ceva: să am un magazin de muzică. Să am toată muzica frumoasă care s-a compus și cântat vreodată pe pământ și s-o împart cu drag tuturor, să le explic și să le povestesc și să văd cum o descoperă și cum se plac reciproc, oamenii și muzica frumoasă, muzica și oamenii brusc mai frumoși, doar din cauza ei.
N-am avut curaj, am crescut într-o epocă în care copiii erau învățați să-și rânduiască viața, nevastă, casă, serviciu, mașină, copii, nunți, botezuri, cumetrii.
Eu am fost un copil foarte ascultător.
Cred că și puțin neîncrezător în puterile mele. Sau mai mult.
...
Ca să nu mă detest prea tare, mă străduiesc să-mi fac bine treaba la jobul de care dispun, chiar îmi place ce fac, ceea ce nu e de colo. În loc să dau autografe pe la lansări de cărți din gama best seller, să beau martini și să fac dragoste zi de zi și noapte de noapte în hoteluri de cinci stele, să ascult muzică de dimineață până seara, etc., am ales să mă stresez ani și ani pentru ideea de performanță, măcar pentru a face cum trebuie ceea ce am ales să fac.
Am făcut lucruri frumoase, am avut o viață frumoasă, cu de toate. Am trăit, încercat, gustat o grămadă. Tot felul. Nu-mi pare rău de nimic.
…
Mă cheamă Doru și sunt dependent de ciocolată.
Cred că fac parte uneori din grupul celor care „mă cheamă”, alteori din al celor care, mai în glumă sau mai în serios, spun despre ei că „pe mine nu mă cheamă, pe mine mă trimite”. De fapt chiar nu contează asta.
Și cum spuneam, încerc să trăiesc cu bucurie ceea ce-mi e dat de trăit, deși nu mă pot împăca cu micile bucurii nesănătoase la care ar trebui să renunțăm din cauza sănătății sau vârstei sau mai știu eu căror scuze. E vorba aici despre cele pomenite mai sus, un pic de ciocolată, un pic de iubire, o țigară la cafea sau … după aceea, un pahar de vin bun. Vreau sănătate, siluetă, pasiune, salată, prieteni, pizza, fructe de mare, cofetărie, afecțiune, friptură, vin roșu, patiserii, uneori mi-e poftă de o țigară bună.
Într-un cuvânt, ciocolată.
