O iubesc. Chiar o iubesc. Sunt mândru oricum că sunt român, dar recunosc faptul că mă doare lucrul ăsta și de aia mă tot gândesc să scriu câteva rânduri, puține, că oamenii nu mai au răbdare să citească.
Am cochetat cu ideea de a pleca în Canada când eram în jurul vârstei de vreo 30 de ani. Am încercat să fac primul pas cu o mutare la Sfântu Gheorghe, de curiozitate, unde mi se oferise un job bun, foarte bine plătit, cu muncă pe măsură. N-am putut să plec pentru mai mult de trei zile. Afară probabil că mi-ar fi fost infinit mai greu. Una e să mergi în vacanță, știind că revii acasă, indiferent că e o săptămână sau o lună, alta e să încerci să te muți cu totul. Am realizat că cel mai frumos și mai bine pentru mine e acasă. Doar acasă mă simt acasă. Locurile, oamenii, mutrele lor, culorile, mirosurile, totul contează, e Acasă.
Îmi iubesc țara așa cum e, e și a mea, frumoasă și urâtă, deșteaptă și proastă, modernă și vai de capul ei, n-are nici o vină că ne are. Asta nu înseamnă că nu e o țară de lumea a treia.
O să încerc să detaliez. Totul cred eu că ține de felul în care văd și înțeleg românii realitatea înconjurătoare. Nu e ușor deloc de detaliat în puține cuvinte. Trebuie cât de cât mai multe.
Avem o încăpățânare la nivel național când vine vorba de a nu accepta și a nu folosi în ruptul capului reguli și proceduri în tot ce facem. De aici pleacă lucrul după ureche în absolut orice meserie, la stat sau la privat, totuna, de la activitățile cele mai monotone până la cele care te pun aproape în fiecare zi în fața unor situații unicat, cu care nu te-ai mai întâlnit și probabil că nu te vei mai întâlni. Foarte mulți nu-și fac treaba bine deloc în spitale, școli, instituții publice, poliție, administrații locale, turism, servicii de tot felul etc., nici măcar meseriașii pe cont propriu, ca să nu mai vorbim despre politicieni. Nu există respect pentru muncă, pentru ceilalți, nu există seriozitate, cuvânt, implicare, imaginație, inițiativă, punctualitate, la o grămadă dintre cei din jurul nostru. Orice multinațională care ajunge să deschidă filiale la noi ajunge inevitabil să scadă din standardele de calitate pe care le vezi afară sub sigla respectivă.
Românii plecați afară de ani de zile, care acolo se aliniază cât de cât la rigorile impuse de angajatorii și la activitățile pe care le desfășoară, imediat ce revin în țară, pentru vacanțe sau definitiv, își amintesc că sunt români. Ai zice cu speranță că pot deveni exemple de seriozitate, respect, civilizație, pentru cei de acasă, dar majoritatea preferă să rămână needucați, ba chiar cochetează cu mare drag cu felul de a fi și de a trăi exprimat într-un singur cuvânt prin "cocalar".
Suntem o țară de lumea a treia după felul în care ne educăm copiii (ideea de „cei șapte ani de acasă” dispare treptat și cu mare viteză), după cum ne "orientăm" adaptându-ne mediului de cele mai multe ori superficial și mediocru unde găsim cu greu de lucru, după felul în care politicul controlează orice, infestând de fiecare dată acest orice cu dorințe și nevoi meschine, pângărind de cele mai multe ori bunele intenții și inițiativele dezinteresate ale celor puțini care chiar vor să facă ceva, orice e nevoie, de calitate și durabil pentru comunitate. Mulți tineri bine intenționați care reușesc într-un fel sau altul să-și găsească de lucru într-o instituție ajung să fie repede direcționați spre mediocritate, superficialitate și miserupism, după ce li se taie aripile de timpuriu în diverse moduri.
Suntem o țară de lumea a treia după felul în care ne "respectăm" bătrânii și copiii, ierarhiile, tradițiile, istoria, monumentele, resursele naturale, autoritățile, instituțiile, specialiștii în diverse domenii, profesorii, munca celorlalți. Trebuie să dezvolt ? Numai fabricile de diplome spun multe despre nivelul tot mai scăzut de educație, inteligență, școlarizare, despre vechiul și despre nou apărutul analfabetism care s-a diversificat îngrijorător, în emoțional și funcțional.
Suntem o țară de lumea a treia prin felul în care ne batem joc de banii publici și de fondurile europene pe care le avem la dispoziție de atâția ani, bani pe care i-am irosit în procent prea mare prin neaccesare sau prin folosirea lor defectuoasă.
Suntem o țară de lumea a treia după felul în care nu vrem să învățăm regulile de politețe, bun simț, curtoazie, eleganță, în orice facem, în orice interacțiune avem cu semenii, în orice prestăm la locul de muncă.
Suntem o țară de lumea a treia după felul în care nu ne implicăm civic în nici un fel, după felul în care tratăm mediul înconjurător (ardem gunoaiele, sau le abandonăm împreună cu mortăciunile în apele curgătoare sau în pădure, aruncăm molozul în bălării, nu reușim să rezolvăm de sute de a ani problema câinilor hoinari, ardem miriștile omorând toată fauna măruntă care trăiește acolo, omorâm cu chimicale și cu combinele o grămadă de animale sălbatice care trăiesc o perioadă din an în culturile agricole fără să punem în aplicare metode foarte simple de protecție) deși ne lăudăm că iubim natura, după felul în care ne comportăm cu vecinii noștri (ardem gunoaie toată ziua lângă ferestrele lor deschise, facem chefuri cu muzica la maxim până dimineața fără să ne pese de vecini, etc.).
Suntem o țară de lumea a treia după felul în care nu poți avea încredere în politicieni, în poliție, în justiție, după felul în care funcționează presa, indiferent de nivel, într-un procent inadmisibil de mare la comanda unora sau altora, călcând în picioare orice idee de jurnalism corect în goana după senzațional, deformând realitatea, otrăvind mințile și sufletele oamenilor și învrăjbindu-i și prostindu-i sub pretextul nevoii de a-i informa.
Suntem o țară de lumea a treia după felul în care ne comportăm în trafic, la semafor, în sensul giratoriu, pe autostradă, în ambuteiaje, după felul în care nu ne recunoaștem vina niciodată, după felul în care ne comportăm în vacanță, ne îmbrăcăm, mâncăm. De regulă românul iese în evidență oriunde pe planeta asta. Uneori prin inteligență, muncă serioasă și realizări deosebite, de cele mai multe ori prin felul lui de a fi, de om care vine dintr-o țară de lumea a treia, se vede de departe la foarte mulți, din păcate.
Suntem o țară de lumea a treia prin felul în care ne întoarcem cu spatele la toate greșelile pe care le facem, economic, politic, individual sau în gașcă, prin felul în care tratăm dreptul de vot și puterea acestui drept, prin felul în care tratăm învățămintele istoriei.
Desigur, suntem un popor vesel, primitor, săritor, vorbim engleza și alte limbi străine în procent mai mare decât alte popoare, exportăm o grămadă de materie cenușie și mână de lucru de buna calitate, dar suntem și slugarnici, fără coloană vertebrală, ieftini și cu mentalitate de inferiori, nu vrem să evoluăm în nici un fel, ne duce înainte doar procentul acela prea mic din păcate de oameni de bună calitate care duc în spate totul în tăcere, pe care "dejtepții" îi desconsideră și îi ignoră și îi umilesc de câte ori le vine la mână. Nu avem nici un fel de strategie reală de dezvoltare, de evoluție, în nici o direcție, la nici un nivel. Alegem diletanți aroganți să ne conducă, apoi le suportăm deciziile mediocre, iar când îi schimbăm cu alții o luăm de la capăt, în același fel, doar că în altă direcție. Așa cum glumeam amar cu prietenii la un moment dat, pentru noi termen scurt înseamnă un an, termen mediu doi ani, și termen lung înseamnă maxim patru ani, când ne referim la orice inițiativă, plan de dezvoltare, program, strategie.
De aia zic că suntem o țară de lumea a treia.
Toată viața am sperat că vom merge într-o direcție bună. Când eram copil mă bucuram de nivelul de alfabetizare care părea că e în creștere permanentă. Speram cu mintea tânără că asta merge mână în mână cu evoluția în bine a societății și a țării pe toate planurile. Când am reușit să ieșim afară să călătorim să vedem lumea, când am intrat în Uniunea Europeană, am crezut că o să se schimbe ceva în mai bine, că o să se schimbe chiar cu viteză. Poate că se schimbă, poate că doar ritmul e mult prea lent, dar mentalitățile și atitudinile de lumea a treia văd că se perpetuează nestingherite în continuare, la toate nivelurile, din păcate, fără ca lumea să pară nefericită din cauza asta.
Nimic din ce am spus aici nu are legătură cu alegerile mele politice. Nu mă refer la una sau alta dintre „taberele” sau „curentele” existente în prezent în țară, mă refer la poporul român „care este” în întregul lui, cu toate extremele din mediul rural sau urban sau dintre cele două medii. Suntem slabi cu toții la capitolul ăsta, din păcate.
"Speranța moare ultima" e singura mea consolare. Slabă consolare. Tot mai slabă.
