Caprele negre și protecția

Capra neagră nu interesează pe nimeni până nu se aduce vorba despre ea.  La fel cocoșul de munte. La fel lupul.  

Capra neagră e o specie din fauna sălbatică a României, la fel ca și celelalte. Statutul de monument al naturii nu-l mai are de prin anii 50. Până prin anii 80 s-au repopulat toate masivele muntoase importante, de către silvicultori sau de vânători, și acum există nuclee viguroase peste tot în România.

Când se ridică întrebarea sau inițiativa unora de a "proteja", toată lumea va spune da. Apoi fiecare își va vedea de treaba lui,  fără să mai piardă vremea cu subiectul. 
Iar capra neagră,  sau lupul,  sau ursul,  sau cocoșul de munte, vor fi specii ocrotite. 
Pe hârtie. La îndemână braconierilor. 

De fapt vorbim despre resurse. 

Biodiversitatea cu care România se laudă se datorează în ceea mai mare parte eforturilor și priceperii vânătorilor și silvicultorilor, cel puțin în ultimii 60 de ani.
Acuma,  deodată,  ei sunt văzuți ca o castă de hoți și de măcelari sângerosi. Aproape nimeni în mediul on line nu mai are încredere în oamenii ăștia.  Nu le cere nimeni părerea când se iau decizii importante pentru viitorul faunei.
Avem deja interdicție la vânătoarea de cocoș de munte,  râs,  urs,  lup, și acuma urmează capra neagră. Toate doar în ultimii 10 ani. 
Avem un virus,  pestă porcină africană,  din cauza căruia populația de mistreți,  alături de tradiția creșterii porcilor domestici în gospodării, sunt decimate treptat.
Carnivorele vor micșora populațiile de cerb și căprior,  în zonele de munte și de dealuri inalte,  în lipsa principalului aliment: mistrețul. 

Vor urma în scurt timp restricții la vânarea acestor specii. 
Peste niște ani,  România riscă să rămână țara câinilor hoinari, a urșilor de tomberon.

România renunță fără regrete, inconștientă, la statutul de "paradis al vânătorilor", adică la mândria de a avea cea mai completă și complexă biodiversitate din Europa, cele mai viguroase populatii de animale, cele mai valoroase trofee.

 
Să dea Dumnezeu să n-am dreptate. 

Nu sunt vânător,  dar lucrez în domeniu, cu oamenii ăștia, sunt în miezul lucrurilor din 1996. Știu ce cheltuieli presupune managementul cinegetic în zona de munte și de deal. Minim 20000 euro pe an la fiecare 10000 ha. Știu ce eforturi și ce riscuri implică meseria asta. Pentru a păzi,  pentru a monitoriza, pentru a menține în teren ceea ce ne dorim cu toții. E o știință și o pasiune și o boală grea și e la îndemâna a foarte puțini.

Protecția nu salvează resursa. 

Protecția nu oferă banii necesari ocrotirii acestor animale. 

Protecția nu oferă hrana complementară necesară în anumite perioade.

 
Numai cine nu cunoaște meseria asta poate crede că natura rezolvă problemele astea. 
Ar fi așa, poate, în lipsa speciei noastre. Noi suntem aici însă și ne băgăm nasul, iar natura nu mai e de capul ei.

Oamenii au culturi agricole care au nevoie de despăgubiri și chiar de control numeric al sălbătăciunilor sau păsărilor cerului prin vânătoare, atunci când pagubele sunt peste măsură. 

Oamenii au încă vite care trebuie despăgubite după atacurile carnivorelor. 

Oamenii au porniri atavice, au arme clandestine sau cu acte,  au pofte și nevoie de adrenalina și fac prostii, adică braconeaza. Uneori chiar de foame. 

Deci, vrând nevrând, oamenii se bagă.

Jertfa controlată prin vânătoare a unor exemplare de trofeu,  vândute pe bani multi,  aduce cele necesare adevăraților ocrotitori,  vânătorii, pentru a-și face treaba ca lumea.
Ei sunt primii care vor să aibă mai multe animale în teren,  mai viguroase,  mai sănătoase,  cu trofee mai bune,  care se obțin doar la vârste înaintate. 
Microbul există la o parte dintre semenii noștri și,  vrem nu vrem,  ei vor vâna, cu voie sau fără voie. 

De aia sunt interesați vânătorii să aibă animale multe în teren, să aibă de unde alege, să-și domolească arderile interne care-i scoală noaptea din pat, pentru că oricum nu vor pușca orice, vor căuta trofee sau selecție. Cine nu face așa nu e vânător, e braconier, cu sau fără acte. 

Protecția pe hârtie nu le garantează viața animalele protejate.  Din păcate soluția,  demonstrată de nații mult în fața noastră,  este vânătoarea comercială. 
Germania,  Austria,  Franța,  Ungaria,  au o industrie prosperă din vânătoare,  în folosul animalelor și al multor categorii de oameni.  Bulgaria,  Slovenia,  Croația,  Slovacia, vânează urs. Nicăieri nu e interzisă vânătoarea la capre negre. Toate țările astea colcăie de mistreți, căpriori, cerbi, capre negre, mufloni, iepuri, fazani. Peste tot se combat vulpile, șacalii, câinii hoinari, tocmai ca să poată colcăi celelalte.
Toți banii din vânătoare intră în țările respective, la stat sau la privat, nu contează (intră, nu ies),  în folosul animalelor sălbatice și al comunităților locale. 

În Africa, în Botswana, au redeschis vânătoarea controlată la elefant, după cinci ani de restricții, după ce au ajuns la fundul sacului, nu mai aveau bani să-i grijească, să-i păzească de braconieri. Un elefant bătrân care moare pe bani aduce resurse pentru paza celorlalți. Iar carnea, câteva tone, aduce bucurie comunităților locale, hrănește pentru o vreme câte un sat întreg. În Namibia un parc național a făcut același lucru, în 2007.

Asta nu înțeleg și nu realizează oamenii care semnează petiții pe net,  trăind de regulă între betoane, amăgiți de diverse grupări că protecția e soluția. 
Nu cred că oamenii ăia își iubesc cu adevărat țara și tradițiile, deși probabil ei o cred din totul sufletul. 
Poate nu au timp. 

 Mă doare că nu sunt întrebați cei care știu câte ceva atunci când se iau astfel de decizii,  cu impact pe termen lung. 

Prohibiția în SUA, acum 100 de ani,  a văduvit statul de sume importante,  pentru câțiva ani,  nu a rezolvat problema,  în nici un fel,  și doar a creat condiții pentru că mafia să se dezvolte,  nenorocind o grămadă de oameni. Soluția s-a dovedit a fi exploatarea rațională a resursei/viciului. 

Într-un alt fel,  dar la fel,  se întâmplă acum la noi.  Resursa nu e exploatată rațional,  ne amăgim că salvăm planeta, lăsăm porți deschise braconajului,  ăia pușcă bucuroși tot ce văd,  femele gestante, tineret,  orice,  mai ales pentru friptură, interesul pentru pază scade din lipsa de finanțe și de motivare, se pierd bani,  toată lumea pierde de fapt,  indiferent ce-și imaginează unii.

Punct.