După 20 de ani la Braşov

Se pare că întâlnirile de 20 de ani au ceva special. Noi tocmai am trecut printr-una din astea şi acuma am să încerc s-o punctez pe ici pe colo, cât timp le am oarecum clare şi într-o ordine măcar aproximativ conformă cu realitatea.

Nu sunt un participant foarte activ, mă pricep ceva mai bine la postura combinată de contemplator savurator, şi am încercat măcar din punctul ăsta de vedere să savurez totul. Prin urmare numai aburii alcoolului dacă au înceţoşat unele momente, dar, pe ansamblu, mă gândesc că nu mă fac de râs drept de tot în faţa unui Geo Bogza, de exemplu, în încercarea de a rezuma evenimentele. Rezumat:

Ideea s-a dovedit foarte bună cu începerea de vineri, în loc de sâmbătă. A fost timp de aprofundare. Dacă ar fi fost o singură seară nu era timp de mai nimic. Era bun chiar să mai fie măcar încă o zi, nu ?

În plus, am fost inspirat să apelez la Şoimu să facă o rezervare şi pentru mine la pensiunea descoperită de Adi Popa, F..amingo. De pe Lungă. Am avut norocul să stau cu cea mai faină gaşcă, adică familiile a lu’ Popa, Nistor, Danci, Popa, Vintilă, Păşcuţ, Ionescu şi Nicolăescu pentru o noapte, la care se condimentează cu Emilia, Cornelia, drăguţul de Petrică Molodiuc şi, cu voia dvs., ultimul pe listă, a lu’ subsemnatu’, desigur. Amestec eterogen şi foarte sănătos. S-a dovedit a fi reţeta succesului. Lăsându-mă deoparte pe mine, desigur. Eu sunt doar norocosul la faza asta. Am profitat de combinaţia asta şi am savurat totul.

A fost mai întâi cursul festiv, vineri, unde am văzut cum pot să arate doamnele şi domnii profesori universitari după aşa de multă vreme. Ne-am văzut, ne-am salutat şi chiar, uneori, ne-am pupăcit între noi. Emoţii, adrenalină, etc. I-am revăzut după mai multă sau mai puţină vreme pe Rudi, pe Sever Stanciu, complet altfel, pe Liviu, Sideris, Camelia, Nicu, în fară de cei cu care mă mai văzusem oarecum recent. Prezentările au fost delicioase în unele cazuri, pe primul loc fiind, ca de obicei, aberaţiile lui Nicu Moise, cu cincinalul ca mod de viaţă, pădurea de salcâmi de lângă Năvodari plantată de el, extinse cu poziţia oraşului Cincinnati în bucla pe care o face special  pentru Victor Nichifor râul Ohio, la care se adaugă mărturisirile majorităţii care începeau cu mesajul cum că îşi duc zilele tot împreună cu prima nevastă. 

Am făcut pe urmă ceva şedinţe foto, după care ne-am văzut la crâşmă. Am stat la masă cu o ucraineancă, un moldovean din Chişinău şi încă unul din Londra. Am băut vinul lui Mărăşoiu, am deschis dansul cu familia Ilaş, am ciocnit cu Liviu, Olteanu, Cristi Cozma, Oprea, Răzvan, Sorin Corduneanu, vecinul meu Florin Chirilă, Marcel Stelea, Mişu Xenics, Richi. Am dansat Meneaito (o fi corect scris ?) cu Sideris, AC/DC cu Nistor, Ilaş, Mărăşoiu şi Gabi Sanciu, am contemplat sărbele olteneşti conduse de Pili, am savurat şpagatul lui Sergiu şi dansul Ralucăi cu Rudi (şi cel dinainte, cu Liviu, Cristi Ilaş şi Cristi Cozma), mi-a plăcut până şi cum s-au pozat între ei fotografii înainte să-şi strângă hodrobelele şi să plece pe la ora 3 cred, lăsându-ne singuri cu muzicantul, cam gălăgios uneori. Am încheiat-o pe la patru jumate dimineaţa cu discuţii foarte serioase cu Găbiţă Stanciu, despre Asociaţia Proprietarilor de Pădure din România. Şi cu un taxi care ne-a costat fabuloasa sumă de şase lei.

După câteva ore de somn am ieşit la cafea, şi totul s-a transformat într-o ciorbă de burtă în Groapă (cine nu ştie ce e aia şi unde vine, ăla este). Masă mare, chelner sărbătorit, toată gaşca certată că am îndrăznit să punem pălincă de acasă pe masă, jumeri bestiale, ciorbe adevărate şi poveşti cu ciubote largi, clop şi puşca pe umăr, cu tentă sexuală. Amintiri despre Loţi din Reghin la pişătoare, discuţii statistice despre poluarea produsă de oameni vs câini când vrei să faci baie în mare (bere, pipi, etc.). Am râs când cu lacrimi, când cu sughiţuri, când pe viaţă şi pe moarte.

Am avut pauză vreo oră, de un deliciu la Vatra Ardealului. Pe urmă ne-am nimerit la vechea berărie Postăvaru, unde micii de 25 de cm erau deja comandaţi. Am avut privilegiul să stam la masă cu familiile Păşcuţ (Coptu), Danci, Popa (Olteanu), condimentat cu Nistor (Negru) şi Cristi Cozma, care s-au bătut în bancuri. Combinaţia Olteanu-Negru-Coptu este letală. Mie mi-a revenit misiunea să mor de râs între ei, în mijlocul lor (detalii şi dovezi, de ex., în poza de la 18:17 – deja băgam pălincă de vreo oră). Discuţiile despre cumani, pecenegi, cu trimiteri la cei de faţă, prietena pecenegă a lui Negru, văzută doar din faţă, pălinca lui Coptu, bancul cu Manolache cel care poartă ghinion, intervenţiile lui Liviu Moraru şi ale lui Nicu Moise m-au făcut să uit de budă şi să stau acolo între ei, ca să nu pierd nici o secundă, până aproape de limită. Când am fugit pentru două minte, era să pierd locul, frate. Nu se compară cu nimic. Nu era de pierdut nici o replică, deşi faţa mea se strâmbase de râs şi încă mă doare abdomenul de atâta febră musculară, de la spasme. Plus pălincă de pere de la Adi Danci! ... Când a plecat Coptu la culcare, mi-a încredinţat ce rămăsese din sticla lui. Acuma mai scurg ce a rămas pe fundul sticlei ăleia şi, în felul ăsta, scriind aici povestea asta plicticoasă, mă străduiesc să rezist depresiei care m-a înconjurat cu târcoale toată ziua azi. Pozele din Piaţa Sfatului sunt făcute la plimbarea de dezmeticire orientativă, înainte de culcare.

Ieri dimineaţă ne-am revăzut la cafea. Cafeaua a durat pentru mine până aproape de prânz. Aproape că ar mai fi mers o zi, măcar... Abia când te reîncălzeşti, reîncepi comunicarea la nivelul subliminal corespunzător anilor 90 updatat, toate se termină, tre să mergem acasă şi să ne reconectăm la realitate... Trist, dar tragic. Au plecat, pe rând, Negru, Cornelia cu tot cu Măriuca, Emilia, Adi Popa cel vestit, noi ne-am pupat cu Lili şi cu Şoimu şi am plecat cu Olteanu să ne îndulcim cu încă un Deliciu la Vatra Ardealuiui. Nu ne mai dădeam duşi din Braşov, frate ! Adică eu, cel puţin ... A fost prea frumos. Prea...

Consolarea vine din pălinca lui Coptu (Păşcuţ) şi din speranţa că în noiembrie, anul ăsta, voi reuşi să adun eu ceva cetăţeni la Piatra Neamţ, pentru vreo trei zile măcar, sper, ca să continuăm. Ieşirile astea sunt absolut speciale şi trebuie înmulţite. Iar asta de 20 de ani bate clar la fund, din toate părţile, pe aia de 10. Să sperăm că oamenii vor veni să se vadă în continuare. Aici, la Piatra Neamţ, avem di tăti. Confort, mâncari, beuturâ, peisage, loazir, transfer di la aeroport (just in case), mânăstiri, munţ, api, bauxâtâ (vorba lu’ Divertis). Mă gândesc că m-oi descurca să le placă.

Să sperăm că mai facem câteva din astea, înainte să trebuiască să ne mestece alţii merele cu biscuiţi. Repet: pălinca bate la fund orice (era să zic că bunica bate toba).

Prin urmare, Silvicultură 94, să vă văd.