Îmi place ea

Locul ăla tainic, de după ureche, nu e chiar uşor de găsit, de nimerit. Dacă ai noroc, totuşi, să ajungi cu buzele exact acolo unde trebuie, poţi stârni valuri de îmbrăţişări care vor redefini, iar şi iar, însăşi noţiunea.

Şi pielea ei ... natura încearcă să imi ofere alternative. Fără şanse reale. Nu se poate imita, de exemplu,  roşeaţa aia de după amiază din obraji. Ce spun eu ? Nu se pot imita obrajii, chiar dacă ea, natura, i-a creat... Cred că cine i-a inventat a pierdut pe undeva reţeta după aia.  

Sau lumina din priviri... chiar când ea e puţin obosită, cum taie orice teamă de abis ! Nu mai contează dacă ştii să înoţi sau ştii doar să te zbaţi. Te scufunzi şi nici nu-ţi pasă.

Şi pe urmă umerii. Decolteul. Şi şoldurile... Sau genunchii... gleznele... Matematicile superioare au renunţat demult la orice pretenţii când e vorba de găsit formula. Nu se pot desena, reprezenta grafic, nu se pot explica.Marginile rochiei lasă cu mult în urmă ideea de linia orizontului. Ştii cumva ce se ascunde dar imaginaţia n-ar fi existat dacă nu se inventau lucruri din astea simple cum ar fi rochiile, ciorapii de mătase, ochelarii de soare, talia sau decolteurile. 
Iar noi, băieţii, nesimţiţii şi misoginii, avem, probabil spre compensare, un loc secret în podul palmei, prin care pipăim, direct cu sufletul, şi gustăm perfecţiunea. Şi să mor eu dacă n-o savurăm cu fiecare ocazie. De multe ori nu ştim să arătăm cât de mult, şi dăm senzaţia de insensibili. Sau de obsedaţi.

Dar nu e obsesie, e dependenţă în cea mai simplă definiţie. E sevrajul care apare după ce se uită aşa cum ştie numai ea, după o îmbrăţişare oferită cum ştie numai ea.

...

Prea multă ambiţie, prea mult materialism. Agitaţie inutilă, griji exagerate, birocraţie, formularistică, inventar, urgenţe, mofturi, timp pierdut inutil şi ireversibil. Prea puţină tandreţe, răbdare, iubire, atenţie, toleranţă, iertare.

Siroape.

Poate... 
De la sevraj.

Puncte puncte.