Oricât de mult aş vrea să apar drept fotomodel, surpriza perpetuă este că
în fiecare zi arăt ca mine. Fac sport, sau nu mai fac. Sau mă apuc din nou,
după o pauză. Merg la bazin, dau din toate alea prin apă, înghit decilitri de
clor, vitaminizez. Am fumat. Am renunţat. Unii spun că nicotina şi silueta de
tip Cosmopolitan merg mână în mână, că disperarea după combinaţia asta, atunci
când renunţi, te aruncă în faţa caselor de marcat de tip McDonalds. Am făcut de
toate. Am slăbit chiar. Vreo douăşpce kile.
Mă tot uit în oglindă. Părul pleacă, nu mult, dar constant, oricât de
grijuliu îmi aranjez unghiurile de vizionare, pentru a ocoli pe cât posibil
decepţia. Brad Pitt nu vine.
Nu mă grăbesc să dorm. Trag de timp. Timpul deranjat în felul ăsta,
probabil, se răzbună buhăindu-mă. Când mi-e lumea mai dragă, hop, un selfie cu
ochi încercănaţi, pomeţi bosumflaţi şi fruntea curioasă să facă odată şi odată
cunoştinţă cu ceafa. Fix atunci lateralele se electrizează şi fac tot felul de
unghiuri drepte cu planurile urechilor. Părul e când prea lung, când prea rar. Şi
mai nou mi s-a atras atenţia că e gri. Când un copil de cinci ani şi trei luni
spune vezi că ai părul gri, imediat nişte realităţi pe care tot încerci să le
ignori se ridică pe vârfuri în faţa propriilor ochi încruntaţi încercând să-ţi
bage tot felul de pumni în gură cum că vezi, înfruntă-ne, recunoaşte-te, nu te
mai ocoli.
De-astea...
Noi să fim sănătoşi, este ?
Fix când mă gândeam că tre să fac mult sport, să mănânc, să beau şi ...,
încă ceva, nu ştiu cum naiba îmi scapă, nu pot să cred c-am uitat, apare pe net
un articol despre Monica Bellucci arătând demenţial în tot felul de poze care
spune că ea n-a făcut niciodată cure şi că dacă mănânci şi bei şi faci sport
şi sex cât încape, restul nu mai trebuie să fie o preocupare pentru că are
grijă natura, soarta, chestii, socoteli.
Cum să mă mai uit în ochii mei după o asemenea mini pledoarie ( gând la
gând cu bucurie ), când eu îmi trăiesc zilele jinduind la degustări de
delicatesuri de master chef, dependent în tot şi toate de o biată gaură la
curea, vecină cu cea pe care sunt nevoit s-o, nu-i aşa ?, folosesc. Mai nou,
oricum, nu-mi mai văd clar proprii ochi, cel puţin la distanţa respectuoasă, nu
zic, la care stau literele şi cuvintele atunci cândvreau să citesc şi eu ca
omul, o carte, decât cu ochelari.
Tânăr bunic al unor nepoţi nenăscuţi, sportiv leneş, gurmand stresat de
geometria circumferinţelor, poftind la ţigările uitate într-un colţ pe etajeră
acu aproape noo ani, incapabil să fac faţă unor cantităţi serioase de alcool de
calitate, iubitor de muzică bună şi de minţi abstracte, care le-am făcut cam pe
toate şi aş vrea să le fac pe toate, caut ...
Despre ce vorbim aicea ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu