Suntem ne...

Mulţi dintre cei din jur, chiar dacă nu se vede, trăiesc mai tot timpul într-o mare suferinţă. Vor să iubească şi nu nimeresc. Vor să fie iubiţi şi fac ce fac şi fix în ultima clipă şifonează totul. Parţial conştienţi şi intenţionaţi. Suferă pe urmă, se consumă, ajung la punctul în care trebuie reîncărcaţi/reîncărcate şi n-au unde se conecta. De-aia e atât de multă durere şi răutate împrejur.

Suntem neîmbrăţişaţi. Suntem nezâmbiţi. Suntem ne. De-acolo pleacă.

Suntem nişte ne. Şi am putea da pe ne ăsta la o parte din faţă, să ni se vadă adevărata faţă adică. Aia frumoasă, zâmbită.

Am tras cam repede concluzia, pe nespuse. Mai erau multe de înşirat, dar nu-mi place, nu sună ca la Nichita şi proza prozaică mă scoate din sărite. Ups, tre’ să încarc un pic bateria, devin irascibil.

Suntem nişte baterii, din generaţii diferite. Nu baterii, acumulatori. Dacă ne atingem, zâmbim brusc. Aia e ca ledul de la încărcător, arată că electronii se mişcă aşa cum trebuie. Unii au nevoie de timp să adune, alţii se încarcă şi se descarcă la fel de repede.

Şi bateriile se vând de regulă ambalate câte două, împreună. Şi majoritatea sculelor funcţionează cu baterii nenumărate, luate câte două.

De regulă.

Când sunt câte patru sau mai multe, înseamnă că au probleme afective, sau pur şi simplu n-au putere. Nici alea singure nu sunt ok. Cum ar fi la ceasurile elveţiene. Elveţia e o ţară la munte, unde plouă mult. Bateriile alea ale lor sunt mai puternice, sunt mai pe propriile picioare, rezistă multă vreme singure, e dovedit. Dar sunt reci. Fac frig în jur. Iar frigid mie îmi sună a veni fix de la frig, indiferent ce spun lingviştii. Soarele n-are nimic frigid. Zâmbetul n-are nimic frigid, decât dacă e chinuit, dar ăla se cheamă altfel, deci nu e zâmbet.

Iar îmbrăţişarea, oricum ar fi ea, te duce brusc în ţările calde, unde tot soarele, sireacul, încarcă orice, şi te face să zâmbeşti vrei nu vrei. Şi uite cât de buni devenim, suntem, cât de puţin trebuie. Chiar dacă plouă şi lemnele de foc sunt ude, nu mai contează. O îmbrăţişare schimbă vremea, să mor eu !

Deci, să nu-mi spună mie nimeni că tabloul cu soarele, bateriile şi îmbrăţişările, nu face pe oricine să zâmbească.

Să nu mai fim neîmbrăţişaţi şi nezâmbiţi, zic. Să aruncăm pe ne de peste tot, să spălăm de ne toate cuvintele frumoase.

Să iubim pe cine merită, să nu violăm pe nimeni, este ? Să lăsăm numai pe şefi şi şefuţi. Să trăiască !