Matematici superioare

Când în jur strălucesc nuanţele de roz, filmul se derulează fără să apuci să savurezi momentele. Nici nu le dai atenţie, le iei ca şi cum ţi se cuvin. Au fost create pentru tine şi e normal să stea la rând să le bagi în seamă sau să le depăşeşti neobservate, dar după ce le-ai stors de scop. Sunt nişte ani când crezi că e pentru totdeauna, că eşti protejat, că timpul stă în loc şi tu eşti nucleul, tu deţii centrul de greutate şi fără asta totul s-ar răspândi împrăştiat de forţa centrifugă, risipit fără sens. Noroc cu tine. În perioada asta cu muşchi cu diametrul maxim ne caracterizează aplecarea spre egoism, răutate gratuită. Rănim familie, prieteni, ne dezbrăcăm de oameni, lucruri, senzaţii aproape de sufletul nostru doar pentru că suntem puternici, pentru că ne permitem, suntem nemuritori, ducem, trecem mai departe, explorăm, evoluăm.

Primele junghiuri în şale, înţepături la ficat, scârţâieli de genunchi ne aduc, tradiţional, cu picioarele pe pământ. E timpul să începem să vedem lucrurile altfel, mai aproape, tot mai aproape de realitate. Realizezi, treptat, că anii sunt număraţi, că mai ai câteva vacanţe printre sutele de zile mai mult sau mai puţin cenuşii, cu nuanţe de gri depinzânde numai de tine. Că fiecare sâmbătă însorită şi fiecare duminică liniştită alături de cine vrei tu să fii mai mult şi mai mult trebuie savurate, degustate, mestecate, conştientizate minut cu minut, vorba lui Domozină cel de mult pierdut în negurile trecutului. Secundă cu secundă recomand eu, cel mai nepriceput dintre toţi când vine vorba de pus în practică treburi din astea.

E clar că fără încercări grele şi fără număr nu poţi degusta fericirea unui moment perfect de echilibru de orice fel. Spun doar că momentul ăsta poţi încerca să-l faci mai lung, scurtând aparent nesfârşitele perioade de degeaba.

Privind în urmă văd o mulţime de zile pierdute pentru motive puerile, care la momentul respectiv păreau încercări absolut necesar de depăşit la anumite minime standarde. E ceva firesc pentru toată lumea. Sunt curios, fără şansa de a afla vreodată şi oricum nu are absolut nici o importanţă, cum s-ar putea reprezenta grafic momentul în care fiecare dintre noi realizează lucrul ăsta raportat la felul în care şi-a trăit viaţa până atunci. După care vine alt desen imaginar, care ar trebui să fie puţin diferit, sau nu, determinat de noile unghiuri din care descoperi că se poate privi viaţa. Dacă nu eşti prea amorţit în inerţie deja, dacă mai ai resurse. Vorbesc despre resurse pentru că am auzit că la unii reprezentarea grafică ia o formă nouă la vârste de peste şaizeci, săracii. Iar la alţii, fericiţii, nici nu e nevoie.

Viaţa e scurtă. Asta nu înseamnă că trebuie să consumăm la maxim şi să nu lăsăm nimic în loc. Noroc că nu avem cum. Propun doar să fim atenţi la momentele de strălucire, să iubim tot ce mişcă (asta înseamnă responsabilitate !) şi să nu fim răi, nici intenţionat, nici gratuit.

...

Ăsta e noul meu text fâsâit. Untill the next one.