Parasolare şi staţii radio

Nu înţeleg ce rost au dâmburile. Înţeleg foarte bine movilele, taluzele, iubesc valurile, malurile, pot să accept şanţurile, gropile. Dar dâmburile ? Cum şi de ce şi cine le-a inventat ? Ce rost au ? Eu unul nu le pot suporta, înţelege, accepta.

Bine, gata cu tâmpeniile.

Am fost la Bucureşti.

Aşa, tangenţial, trebuie să menţionez că Bărăganul arată bine. Verde, mănos, cu cernoziom la fel de negru, cultivat, insensibil la seceta de care se plâng oamenii la mine în sat.

Ok. Mai departe, ca să abordez direct subiectul, am constatat că orice fel de maşină am condus (mai puţin Jaguar, Aston Martin sau Rolls - că sunt domiciliat rural), încă nu a reuşit nimeni să păcălească soarele când e vorba de curiozitatea lui în a explora interiorul maşinii şi fundul retinei. Oricum combini parasolarul cu ochelarii de soare recomandaţi de cei mai buni medici, soarele va reuşi să-ţi bage unul dintre nenumăratele lui degete direct în ochi. Indiferent în ce direcţie am mers, de la şase zero zero până la douăzeci şi unu treizeci mi-a scormonit în dosul retinei cu toate degetele şi ghearele pe care le-a arătat azi pe meridianul ăsta. Şi a fost o zi fără pic de nor. Ochii mei roşii, nedormiţi, îngânduraţi şi fotosensibili cunosc în momentul acestei relatări absolut totul despre soare. Voi avea coşmaruri cu explozii solare, voi visa lucşi nenumăraţi şi temperaturi inimaginabile. Parasolarele sunt inutile, I tell you !

Asta a fost una. A doua este despre trafic. Azi mi-a plăcut o replică în staţie. Am şi eu ca mai toţi românii şi moldovenii care se respectă o staţie radio pe maşină, cu tot cu antenă, pentru scurtarea distanţelor. N-am auzit înjurături, lucru care mi-a plăcut. Oamenii sunt din ce în ce mai educaţi, cel puţin ziua, şi inventează urări dintre cele mai frumoase. Deja nu mai zic „drumuri bune”, zic „mulţumesc coleguţu’, Doamne ajută, o zi bună, o seară plăcută şi drumuri bune tuturor celor care ne aud”, sau chestii din astea.

Mie de regulă îmi plac ăia scurţi,  care întreabă cum stau lucrurile spre Adjud, şi unul răspunde „liber la Adjud” iar primul zice „liber la Buzău”. Sunt şi ăia care spun „liber la Adjud, ai MCV la Mama Mare la Bălcescu, mai era un ISCTR la Roman cu faţa spre Iaşi şi un echipaj în drum la Moţca”. Tot timpul îmi vine să-i întreb dacă la Rădăuţi mai stau ăia la intrare sau dacă e liber spre Lvov. Eu fiind abia ieşit din Mărăşeşti. Dar ăsta e doar nivelul meu de umor, destul de pueril, recunosc.

Azi însă, mi s-a părut mişto de tot cum a întrebat un morocănos în staţie, undeva pe lângă Urziceni: „ ăăă, ... colegu’, eu...,  în ce localitate sunt acuma ?”

...

La momentul ăla chiar mi s-a părut foarte tare.

Gata. Prea multe dâmburi. Absolut inutile.