În lumea mea paralelă

În lumea mea paralelă, îţi dai seama, nu-i aşa, eşti tot tu, doar că într-o altă variantă perfectă. Într-una dintre celelalte versiuni perfecte, de fapt, pentru că toate versiunile tale, în toate lumile paralele existente, sunt perfecte. De semnalat faptul că, spre deosebire de lumea noastră cea de toate zilele, acolo ajung şi eu pe aproape de standarde, încep să semăn cu versiunea mea ideală. Din cauza ta. Mă comport impecabil şi reacţionez ireproşabil. Sunt curajos şi nobil şi văd în ochii tăi că pot să mă străduiesc în toate felurile posibile să vin cu ceva în plus şi degeaba, că nu mai e de unde, am atins deja orizonturile şi am scos la iveală toate esenţele cele bune.

Funcţionăm impecabil, într-un cerc virtuos.

Văd cum bucuria nu te părăseşte, gravităm unul în jurul celuilalt şi momentul forţei cu care ne atragem reciproc rămâne constant, nu se ofileşte. Reuşesc să-ţi fiu un perpetuu opt martie însorit şi fără nici un fel de griji.

Mă porţi ca pe rochia preferată, am cel mai bun loc în cutia de bijuterii, mă dai cu creme hidratante şi mă dormi ca pe somnul de frumuseţe cel zilnic. Mă răsfeţi cu toată bucuria inimii tale şi-mi arăţi, în secret, labirintul tău interior, atât de complicat şi de plin de surprize, mă epuizezi şi când mă aştept mai puţin mă bei ca pe o cafea braziliană, spulberând iar şi iar toropeala care insistă să se insinueze să doarmă între noi, în patul nostru, auzi tu, ce tupeu !

Iar eu te savurez, te aprofundez, te înglobez ! Ai grijă ! Te inhalez, mi te injectez, mă droghez. Levitez ...

Mă lupt doar pentru lumina din ochii tăi, acolo e esenţa.

Şi totul e perfect.

...

Recunosc, diabolica realitate ne trage de perciuni, uneori, tocmai când norul ne învăluie căpăţânile mai bine. Şi cum am luat o înghiţitură de aer din ăla, real, rece şi proaspăt, cum începe motorul să meargă în trei pistoane, imaginea din oglinzile retrovizoare trece pe alt canal şi eu revin iar la forma umană cea cotropită de slăbiciuni şi imperfecţiuni. „Şi-atunci m-apropii de pietre şi plâng”, etc., etc., vorba lui Nichita. N-am găsit altă rimă.

Dar mă străduiesc, lungesc gâtul cât pot de mult, către orice scamă de nor, şi caut să scurtez imperfectul. Din cauza ta. Pentru că-mi place de tine de mor.

Nu e nevoie de zile de opt martie date cu markerul prin calendare şi trâmbiţate în malluri decât pentru a fi traşi de mânecă, în neatenţia noastră, de timpul care se vrea folosit şi trăit altfel, din plin, şi care nu suportă a fi pierdut pe prostii şi nimicuri.