La vremea lui tot ce zboară se mănâncă, energizantele sunt la îndemână, sunt
naturale, colcăie în globulele roşii şi în alea albe, în măsuri egale. Orizonturile
sunt mai largi decât reuşeşte marea să ajungă să îmbrăţişeze cu tentaculele ei.
Curajul, imaginaţia, speranţele, optimismul, încrederea dau putere şi aripi
tuturor visătorilor şi naivilor. Unii vor să facă avere, alţii aruncă în toate
părţile cu hormoni. Echilibraţii nu au căutare. Sunt întrebaţi numai vulturii
şi păsările de noapte. Veveriţele caută cuib, fericire, protecţie, deşi nici
adrenalina nu e o idee rea. Lumea pare mare şi plină de mistere, fiecare crede
că nu-s descoperite şi că el va fi cel care va inventa ceva nemaivăzut.
Timpul trece pe nesimţite, vorba poetului (...zboară, dar măsoară...), şi ups
! Se pare că America a fost găsită,
văzută şi pozată şi filmată cam în toate felurile şi din toate poziţiile. Pasiunile
sunt deja gustate, în derulare sau în dezumflare. Bucuria zâmbetelor
bebeluşilor, o maşină, planuri pentru casă, tot felul de rate şi de vacanţe mai
mult sau mai puţin interesante, amor... imagini, amintiri care se îndepărtează. Marea descoperire şi singura
poartă numele de rutină. Gen. Burţile încep să iasă în evidenţă, apar noţiunile
de colăcei, chelie, ochelari de aproape, ochelari de departe. Oamenii nu mai
sunt chiar atât de buni. Încep să le crescă tot felul de canini, care mai de
care mai ascuţiţi. Încep să aibă un perimetru şi cuceriri care trebuie apărate
cu orice preţ. Fiecare caută să aibă călcâie tari, ţepoase, să poată călca în picioare şi
zdrobi tot ce consideră că trebuie călcat şi zdrobit în rutina supravieţuirii.
Cuibul trebuie protejat, viitorul asigurat cumva, puii învăţaţi să zboare.
N-ar trebui să fie nici un fel de problemă, aşa ar fi normal, din punctul
de vedere al legislaţiei mai mult sau mai puţin scrise a junglei. Cu excepţia
faptului că sunt aspecte menite uitării. Alea bune şi greu de abordat. Totul
ajunge din păcate să se reducă la atitudinile din loja rămasă goală lângă cea a
Anei Karenina. Frozen mind beats open mind. De cele mai multe ori.
Echilibrul e fragil rău de tot. Cel care se luptă să fie bun şi normal ajunge
să fie prea obosit şi să cedeze la cel mai mic atac al odihnitului egoist şi superficial, cu
circumvoluţiunile lui spălăcite cu tot. Amintirile se deformează, duşmanii se
zăresc pe toate drumurile, prin intersecţii, redutele trebuie apărate, cresc,
devin tot mai valoroase.
Timpul zbârnâie pe la tâmple, puii fac tot felul de loopinguri arătând cât
de bine au învăţat să zboare, dioptriile cresc, nostalgiile,.. nu mai vorbesc. Trăitul
din amintiri devine ocupaţie de bază, în majoritatea cazurilor. Refuzul
apropierii de faza cu luntraşul şi monezile este la ordinea zilei. Şi fuga de
doctor.
Totul se reduce în final sau cel puţin aşa ar fi rezonabil, la ce laşi în
urmă. Dacă după o săptămână de la patruzeci de zile te trezeşti de la lume cu
atitudinea americană, cum că viaţa merge înainte şi gata, se cheamă că drept ai
trăit degeaba. Dacă atitudinea respectivă se completează cu menţiunea că nu e
chiar uşor cu viaţa merge înainte, atunci, cel puţin pentru o vreme, se cheamă
că n-ai trăit drept degeaba. That simple.
Orice altceva e poveste, abureală, vis erotic, amăgeală. Plus că trebuie
tuşat şi dublu subliniat că orice jmecher tot cu o friptură şi/sau o salată se
satură şi se duce la culcare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu