Câte una, dar mai des

Pe măsură ce le descoperim frumuseţea, ele scot la lumină papagalii ascunşi în noi.

Nu ştim decât să definim pretenţii. Văzuţi din lateral, din faţă şi din spate, suntem numai nişte munţi de superficialitate, cu căpăţânile ascunse în nori care mai de care mai greu de scuturat. Ne amăgim cu muşchii pe care credem că ni-i vedem când ne spargem în figuri după duş, în oglindă. Avem ditamai ochelarii de cal încleştaţi de căpăţâni, şi noi credem că ştim să privim în adâncul sufletului lor.

Timpul e duşmanul principal. Lucrează contra noastră. Nu el le face cute pe frunte şi nu el le goleşte privirile de steluţe şi scântei şi luminiţe. Nu el le fură lista cu speranţe şi le arată calea spre migrene. Noi suntem singurii vinovaţi. Timpul n-ar atenta la tinereţea şi la prospeţimea lor dacă nu ne-am băga noi pe fir, ca muştele în lapte.

Am putea să fim atenţi. Am putea mişca nişte degete, din când în când. Ar trebui numai să iubim puţin. Nu să ne amăgim în cotloanele minţii noastre,  ci chiar să simţim asta prin tot felul de manifestări interne, cum ar fi arsuri în coşul pieptului, gânduri alunecate numai către planuri pentru captarea atenţiei dânsei, insomnii şi foieli în aşternut generate de mâncărici în cur datorită incapacităţii de a imagina un nimic ce ar putea să o surprindă plăcut, arsuri în coşul pieptului, gafe şi confuzii pe toate planurile şi din cinci în cinci minute, nevoia de a sta în preajma ei non stop, arsuri în coşul pieptului, etc., sunt multe semne.

Canapeaua cu meci şi bere dăunează grav ideii de tinereţe fără bătrâneţe. Cine vrea poate să vadă acest mic şi trist adevăr chiar şi dintr-un Boeing 747 zburând la limita stratosferei. Şi totuşi concurenţa pe care o face combinaţia asta e incredibil de mare.

Fiecare în felul propriu, ele şi noi, noi şi ele, suntem cam la fel, în felul ăsta, după o vreme.

Ar fi nevoie doar de gesturi mărunte ca să apară iar calul alb legat la colţul casei. Din ciclul „câte una şi mai des” şi nu doar buchete monstruoase la ocazii. Acolo se ascund importantul, necesarul şi suficientul, principalele condimente ale stării de plutire.

N-ar fi greu deloc, dar e tare greu.

Părerea mea. Neterminată (părerea păsării din mine - ca să nu spun papagal).