Am noroc

Căutam cuvintele potrivite pentru a pune în lumină într-o descriere de tip Hogaş - Bogza frumoasele peisaje pe care le străbăteam, cu şi fără siluete umane în cadru, intra sau extravilane, când am văzut cu coada ochiului, de pe scaunul din dreapta, felul în care mă privea.

Am realizat, aşa cum se întâmplă absolut în fiecare zi, că acolo e centrul meu de greutate, lângă sufletul care se întrezăreşte prin ochii ei.

Cuvintele pe care le-am găsit s-au dus toate în direcţia ei, lăsând în urmă atât urbanul cât şi ruralul din peisajul înconjurător.

Îi ştiu căldura care mă ţine pe orbită în sistemul solar în care ea străluceşte şi eu sunt doar o planetă neînsemnată, cu axa înclinată spre temperaturi negative.

Atracţia ei gravitaţională îmi fură la nesfârşit toţi sateliţii. Lumina ei nu-mi lasă părţile întunecate să se manifeste, mă ţine într-o zi de vară perpetuă, într-un răsărit de soare de şapte stele cu sea view şi ultra all inclusive.

Lângă ea se înghesuie tot aerul respirabil. Atmosfera se răreşte pe măsură ce distanţa dintre noi creşte, prin urmare depărtarea devine un lucru absolut nerecomandat. Încerc să fac din asta o regulă de care să mă ţin cu sfinţenie. Pun deci la bătaie toată atracţia gravitaţională de care dispun și eu, împreună cu resursele din şi de pe apă, din sol şi subsol.

Fac ce pot, dar nu e uşor. Curcubeul ei e atât de complet şi de strălucitor, în timp ce al meu se zbate de regulă să se scuture de nuanţele de gri bacoviene, atât de opace şi de grele. Seninul ei eclipsează toate înnorările mele. Habar nu are de crivăţ, grindină, tornade sau tsunami. Ştie numai de primăvară, flori, veveriţe, rândunele, berze şi fluturi. Cîte unii dintre ăştia din urmă îmi dă şi mie, generoasă, direct în stomac.

Fulgerele, stelele căzătoare, cometele trec pe lângă noi, rămân în urmă rău de tot. Strălucirea ei îmi luminează sufletul, zilele şi privirile, are în ofertă doar soare, constelaţii şi lună plină. Ea nu ştie să ningă, să plouă, ştie doar să adie, briză vindecătoare.

Îmi place. Mi-a plăcut din prima clipă.

Când mă uit înspre cer văd doar senin şi deasupra de tot e steaua aia norocoasă, din totdeauna, sau cel puţin de când creierul meu a început să înregistreze amintiri care se pot accesa. E a mea.

Tot praful de stele e acolo, în ochii iubitei mele. Care ochi au ales să se uite spre mine.

E la fel de frumoasă şi din ce în ce mai frumoasă în fiecare zi.