Santa

De unde vine de fapt ideea de Moş Crăciun ?

Toată lumea în jur aşteaptă ceva de la noi. Este ? Familia are tot felul de nevoi. Şefii au tot felul de niveluri de performanţă pe care vor să le atingem. Egoistul din noi are propriile aşteptări.

Dacă nu suntem interesanţi într-un anume fel, din punctul de vedere al unuia sau al altuia, mai devreme sau mai târziu trebuie să schimbăm ceva. Sau vom fi noi schimbaţi de ceilalţi, ca nişte şosete obosite, după caz.

În urma acestor constatări profunde, după ani de căutări, răzgândiri şi zbateri, concluzia mea este că existenţa omului e strâns legată şi inevitabil condiţionată de acţiunea, starea, nevoia de a dărui. Nu se poate fără asta. Activitatea noastră zilnică e o dăruire continuă. Într-o reprezentare grafică, în special într-una sinceră, s-ar putea vedea şi nişte proporţii. Cât oferim celorlalţi, cât ţinem, sau cât oferim propriei persoane.

Dicţionarul numeşte partea asta, legată de persoana personală, egoism. E ca o margine de prăpastie, iar în limbaj moldovenesc vorbim despre buza râpei. Tu ai impresia că eşti foarte în regulă, prietena ta ar putea să te acuze foarte uşor că te gândeşti numai la tine şi nu ai limită, iar familia, prietenii, colegii, şefii, străinii, fiecare după cât de mult eşti interesant pentru ei, pot să-ţi arate, şi la nevoie să-ţi demonstreze, că eşti ok sau complet dus cu pluta, rupt de realitate, autist, egoist, că eşti atât de mult în stânga sau în dreapta buzei râpii. Dacă în stânga, să presupunem, e teren drept, atunci în dreapta se cheamă că ai luat-o rău de tot la vale. Şi invers.

Ce-ar fi de făcut ? Există o singură variantă câştigătoare: să dăruim la greu. Vrând nevrând. Să stăm pe baricade, scrâşnind din dinţi, măsele, maxilare. Să oferim, să ne oferim, etc.

De-aia zic: Moş Crăciun e un simbol. El vine o dată pe an.

Noi venim zilnic.