Despre meserii

Pe vremea studenţiei ne intoxicam cu un cântec despre meseria noastră viitoare, care spunea că „apărăm pădurea ţării / din Carpaţi la malul mării” şi că ne trezim la ora 4 şi mergem la pădure indiferent că plouă sau viscoleşte, etc. Da, poate unii nu ştiu, se face facultate şi pentru pădure. După ce am ajuns să lucrez pentru statul român, am avut sâmbete, duminici nenumărate în care m-am trezit pe bune la ora 4 ca să merg în patrule, să păzesc pădurea de hoţi de lemne sau de incendii, sau să prind braconieri. Am stat nopţi întregi în drum pentru controlul circulaţiei la material lemnos. E frumoasă meseria şi mă bucur de fiecare zi când ajung în pădure. Chiar dacă sunt zile cu zăpadă mare, geruri puternice, pană de cauciuc în miez de noapte pe frig la 15 km de prima casă, frustrări cu braconieri neprinşi care-ţi rânjesc în nas, contravenţii şi infracţiuni întoarse de instanţă pentru nu ştiu ce vicii de procedură mărunte, noroaie, etc. Uneori adun iarna frig în oase de nu-mi ajung zilele verii toate, când stau la soare ore întregi, chiar cu riscul de arsuri şi insolaţii, în speranţa unei compensări, a unei recuperări.

Şi deodată mă trezesc că ar cam trebui să-mi fie ruşine de meseria pe care o practic, de haina mea, de breasla mea, cred că şi de mine, nu ? Am făcut facultatea asta pentru că iubesc pădurea. Nu vreau s-o distrug. 

Eu ştiu că toată lumea se pricepe la fotbal şi la politică. Dar mai nou se pare că se pricepe şi la vânătoare, şi la pescuit, şi chiar la silvicultură, aşa, pe ansamblu.

Eu nu m-am dus niciodată în cabinetul unui medic să-i spun cum să-şi facă meseria. Nici la un avocat, judecător, poliţist, constructor, agricultor, măcelar, cofetar, jurnalist, fotograf, regizor, arhitect, măturător de stradă, vânzător de electrocasnice sau valutaş. Şi totuşi, sunt o mulţime de oameni care-mi spun cum să-mi fac programul, unde greşesc, ce priorităţi am uitat că am de urmărit, etc. Oameni  care mă consideră probabil un hoţ şi un chefliu... Dacă lucrăm la pădure, nu ne vede nimeni nici când furăm, nici când chiolhănim, nu-i aşa ? Nimeni nu ştie foarte clar cu ce ne ocupăm, dar uite, eticheta-i gata pusă: golanii ăştia. 
Activitatea asta se desfăşoară pe baza unor legi, reguli, normative, foarte clare. Pădurile româneşti au fost recunoscute ca foarte frumoase şi bine gospodărite şi înainte şi după 89. Iar denumirea de silvicultor vine de la cultura pădurii, nu de la defrişarea munţilor. Romsilva administrează pădurile statului, şi a ţinut cu dinţii întotdeauna de integritatea fondului forestier. E o instituţie ca oricare alta, cu bune şi cu rele, iar eu am şansa să fiu înconjurat de nişte oameni de calitate, inteligenţi şi devotaţi meseriei, oameni care nu merită să fie tăvăliţi în noroi din cauza unor interese pe care o parte din opinia publică are impresia că le înţelege în profunzime.
...

Ţara noastră e aşa cum e, şi lucrurile nu funcţionează de fapt din cauza noastră, a tuturor. Dacă am face fiecare ce trebuie în bucăţica lui, fără să ne scărpinăm de ceilalţi, sunt sigur că Germania ne-ar simţi răsuflarea în ceafă. Numai că unii oameni trişti într-un fel sau altul, preferă să creadă că motivele nefericirii poporului nostru sunt altele, nu caută acolo unde trebuie.

Toată lumea are voie să aibă gospodărie frumoasă, maşină, copii la şcoală şi vacanţe, dar dacă silvicultorului i se întâmplă din astea, e clar un hoţ.

Mă deranjează. Mă doare. Eu chiar mă străduiesc de vreo douăzeci de ani să fac meserie, aşa cum se face în Germania. Şi mă simt jignit de toţi ecologiştii de duminică, de oamenii care ies din oraş câteva zile pe an, mulţi dintre ei doar ca să urle sâmbătă noaptea prin pădure, să jăruie totul cu ATV urile şi să polueze cu manele, plasticuri şi pericole de incendiu la tot pasul, oameni care mă privesc cu subînţeles, cu expresia aia de „lasă bă, că te ştiu eu pe tine”. Care se simt bine crezând că au găsit vinovatul. Care cred ei că ştiu şi că se implică.

Nu e ok. Procentul de proşti şi de hoţi e acelaşi în orice meserie şi în orice ţară, dragilor.

Sau nu ? Vreau să spun doar că dacă vrei să arunci cu noroi crezând că faci un lucru bun, te rog mult, acordă-ţi o secundă şi uită-te înainte în direcţia în care vrei să arunci. Lucrurile făcute orbeşte nu duc la nimica bun de regulă, iar noi vrem doar ce e mai bun, nu-i aşa ?