Dilema II

Suntem deja în prelungiri. Suntem deja în prelungiri ?

Subiectele s-au terminat demult de tot. Nici n-am observat, durează o vreme până se vede cum se tot repetă toate.

Marele noroc e că verdele e tot timpul nou. Încă.

Văd munţii de fiecare dată pentru prima dată. Ieri erau ca-n România, azi semănau a Austria, săptămâna trecută, învârtind volanul, îmi imaginam elveţieni geloşi pe marginea drumului. Atât e de frumos în jurul casei mele. În jurul caselor noastre, atât de ghinionist amplasate. A mea, spre exemplu, ar fi trebuit să fie în Alpi, tânjeşte după coastele Adriaticii, dar ideal ar fi fost să fie printr-o zonă unde oamenii n-au nici un fel de porniri războinice.

Uneori o analizez, o observ, încerc să-i iau pulsul, să văd dacă e ok. Nu sunt neapărat ceea ce se defineşte a fi un gospodar, şi trebuie să compensez cumva lipsa asta în faţa ei. Mai bine zis împrejurul ei.

Acuma stau pe terasă şi nu găsesc motivul, deşi se vede peste tot, e lună aproape trei sferturi.

Am ieşit după pleiade, aproape uitasem. Măcar un meteorit întârziat, rătăcit, pentru mine, pentru încurajare.

Nimic.

Norii au şters-o, iar respiraţia mea se vede printre stele. Interesant, de unde frigul ăsta deodată ? E august, aşa că nu pot să nu mă întreb dacă nu umblă vreun poltergeist pe la mine prin grădină, acuma, că e noapte. Nu cred că sunt pokemoni fix în lunca Cracăului. Dacă mă gândesc bine, totuşi, ar fi câţiva pokemoni şi la mine în sat. Dar lor nu le e specifică respiraţia îngheţată.

Ce Dumnezeu vorbesc eu aicea ?

De fapt nu eu vorbesc, găndurile mele exersează această activitate. La fel ca dispozitivele securisto cripto comuniste, se activează la unele cuvinte, cheie, mai tare decât la celelate cuvinte, copleşitor de multe, care au alte forme, orice altceva decât „cheie”. La ora asta gândurile mele se frământă, în locul meu, în legătură cu următoarea, atât de simplă, dilemă:

Ce sfat pertinent pot da copilului meu, sau oricărui alt copil, legat de meniul pe care să-l aleagă, de cămaşa pe care s-o poarte, sau, de exemplu, dacă să facă facultatea în ţara asta tristă sau într-o altă ţară, care pare mai veselă ? De unde ştiu eu că sunt, sau dau impresia de, înţelept, într-o lume dominată de hilaritrumpi şi islamibrexituri ?

Aşa că revin la ideea iniţială: suntem deja în prelungiri, subiectele s-au terminat, totul se repetă... Adică istoria, lucrul ăla atât de străin de cocalarii de sex masculin şi Dulcikus Botoxatus Siliconatus de sex, nu-i aşa ?, feminin.

Ce rost are ?