Câteodată

Luna nu ajută cu nimic. Doarme întoarsă pe-o parte. I se vede doar o margine de obraz, subţire ca secera bunicului, când s-a tocit complet şi n-a mai fost bună de lucru. Nici măcar cât să-şi lumineze calea, dară-mi-te să mai dăruiască ceva şi altora.

Scutecele foşnesc uneori, atunci când părţi de corp decid că trebuie să-şi schimbe locul, din motive doar de ele cunoscute, desigur. Sunt moi şi calde scutecele, şi au grijă să ţină departe coşmaruri de tot felul, necunoscutul de sub pat, umbrele care se insinuează pe pereţi când flacăra lumânării virează brusc. Acuma oricum lumânarea s-a spălat pe cap şi n-are grija siluetelor alunecoase.

Linişte totală ...

Visăm nimicuri deosebite, cu suprafeţe line, apatice. Dorm mâţele, graurii, caradăştile, câinii şi dulăii, vrăbiile şi furnicile şi absolut toate albinele, plus verişoarele lor cele frustrate, viespile.

...

Oglinda visului începe uşor să se tulbure sub oarece valuri. Ceva mişcări seismice imperceptibile prin aşternuturi.Ne-ntoarcem barca spre ţărm.

Celulele redescoperă chimia. Pe bâjbâite. Două trupuri, teleghidate, se răsucesc imperceptibil, profitând de camuflajul plăpumii. Formele caută alinierea, dezordonate aşa cum sunt ele lăsate de mama natură.

Parfum de tei înfloriţi ? Catifea ? Briză ?

Buze calde. Răsuflări fierbinţi. Umăr rotund, sân perfect. Palme flămânde, omoplaţi, coapse, fese. Şoapte sufocate-n sărutări nesătule. Petale înfiorează pielea, în trecerea lor grăbită. Se întorc. Aha. Muguri de sân. Mmmm, ce dulceaţă !

Fiori în degete, buze, ceafă, inimă, tălpi. Amestecare. Nectar.

Mătase, lumini interioare, derdeluş, valuri. Cald, bine. Refrene. Împletire. Rătăcire.

Galaxii noi, să le explorăm ! Versuri, vârtej, roiuri de stele, miere de albine !

Suflete regăsite, întregite, îmbrăţişate, ostenite...

Patul sprijină, uneori, discret, plutirea. Îşi înnăbuşă scârţâitul, zâmbind probabil, în sinea lui, tolerant, complice, cu dinţii strânşi silenţios, încă necariaţi.

Nemişcare împlinită. Universul întreg regăseşte echilibrul.

Ne amintim că trebuie să respirăm. Bobiţe de sudoare hidratează, răcoresc atmosfera.

Pereţii dorm în continuare, împodobiţi cu două muşte care visează netulburate, aruncate neglijent de conjunctură, de cu seară, într-un colţ. A naibii luna asta sfrijită, uite, le face umbre !