duminică, 10 iulie 2016

Despre variante



Cât de bine ar fi ca variantele să ajute cu ceva...
În primul rând ar fi uşor dacă ele n-ar exista. Dar pentru că ele, nu-i aşa, există, avem la îndemână tot felul de metode, cum ar fi matematica, pentru a le ţine sub control.
Sunt momente însă, când pot să jur că e doar o amăgire această senzaţie de control. Oricâte variante ar fi, oricâte feluri de ecuaţii, funcţii, locuri geometrice sau chiar triangulaţii ar sta la dispoziţie, se întâmplă orice altceva, dar nu se poate pomeni ideea de control.
Variantele, să mor eu, sunt doar nişte metode de a trage de timp. Se pun la dispoziţie pentru amăgire, sunt nişte iele care umblă să rătăcească minţile, să amăgească sentimentele, să încâlcească drumurile spre decizii.
Dacă tot am făcut matematică fizică, nu mă pot abţine să nu le împart în două categorii: variante care tulbură mintea limpede, şi variante care tulbură, desigur, mintea tulbure.
S-ar putea spune, la prima vedere, că variantele de minte tulbure sunt de neglijat, având în vedere contextul. Greşit. Contextul deschide căi nebănuite spre metode de reducere numerică a variantelor, ca să fiu nesimţit aş putea să zic chiar de contracepţie. Nu demult s-a demonstrat ştiinţific, în urma unor studii serioase, că mintea tulbure prelungeşte viaţa, pentru că are darul de a rătăci printre valurile ei opace pesimismul, stresul, paranoia şi depresia, chiar daca, deşi nu pare a fi vreo legătură, colateralele de tip ficat, pancreas, etc. ar prefera adăpători sănătoase, neinfestate.
Variantele care tulbură mintea limpede sunt de departe mai pragmatice, dar pot duce în final doar către discounturile cele mai bune ale atâtor distribuitori de medicamente antistres.
Neavând în acest moment în casă prea multe variante de a aplica matematico fizici superioare la minte tulbure, susţin absolut toate formulările de mai sus, cu gândul că n-am încercat încă un Cabernet Sauvignon de Purcari care, cine ştie, poate deschide noi şi nebănuite variante de abordare a subiectului.
Cât de bine ar fi ca variantele să ajute cu ceva...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu