duminică, 24 iulie 2016

E duminică, e bâlbe



Seara vine, amorţită. Încredere maximă în oglindă. În viitor. În forţe. Ale cui ? Proprii. A, proprii. Trebuie ceva sărat. Anşoa ? Merge, nu îngraşă. Uneori, măsline.
Dimineaţa tulbure. Nu e luni, e bine. Speranţe de momente împrăştiate. Teama e mai suportabilă. Cafea cu atenţie. Azi, mai lejer. Telefonul sună, sună. O ciorbă ? Shopping ! Ne alintăm ? Ne destrăbălăm ? Încă nu. Miercuri, parcă ? O gură de pălincă. Vase. Trebuie să citesc. Gladiatorul ! Iar e unu douăşcinci ... Mă mir, arsuri de nici un fel. Fuck laptop.
Coşmar. E bine, e încă noapte. Avantaj eu. Plouă ? Oare sună telefonul iar de viitură ? Gata somnul. Ard ochii. Iubire, ce cald şi bine, braţe moi, Red Hot Chilli Peppers ? Wtf ? E deja şapte ? Nu-mi trebuie breakfast. Nişte lămâie, mi-e puţin greaţă. Iar a sunat de trei ori. L-am uitat pe silenţios. Lasă, sun înapoi. Grămezi de hârtii. Tre’ să fug în teren azi. ... E bine, au murit liniuţele. Probabil au căzut din buzunar. Dă-le dreaq de liniuţe. O să mă bârâie mesageria. Mă lasă rece. E frumos în pădure, şi de o mie de ori în acelaşi loc. Oasele mele bătrâne, săracele ! Telefonul e mort lângă antenă. Super mobilele astea dual ! Vor şi ele la fără semnal. Mi-e poftă de un roşu sec. Unul bun. Brânză albastră. Mmmm ! Degetele s-au amestecat cu tastele...
Mamă ce m-am speriat ! Iar dimineaţă ? Iar arde soarele. În oglinda asta, la mine în baie, toţi ochii se-nroşesc. Azi e vineri ? Nu prea sunt în chef nici ei. La birou adică. Full la Kaufland. Iar. Mamă ce ochi frumoşi au rafturile cu ciocolată ! Patinez pe lângă. Iar am pus trei kile, numai din apă şi vin. Câteva măsline şi o salată de roşii, gata. Indice glicemic mic. Mic mic. Foarte mic mic. Scăzut, ca o fasole ! Ha, am o grămadă de pălincă, să treacă. Nu face bine, ştiu. E pentru şnapsuri mici, cu prieteni.
Nu prea vin. Nu prea am timp. Nu prea am chef.
Am o carte bună. Cuvinte alăturate incredibil. Miere pe pâine cu unt vorbeşte omul ăla. Prăjită, neagră. E deja mâine, eram sigur, prea bună cartea. Să trag de timp ? E sâmbătă, pot să dorm. Dimineaţă. Dacă nu porneşte Cristi tractorul. Aş mânca ceva. Nu, e târziu. Iar se uită urât găurile din curea. Dar o gură de vin merge.
Sâmbătă, gură uscată. Apă ? La câţiva paşi. Dau visul frumos pentru un herpes. Nimic nou. Puţină sare, trece, maxim două săptămâni. Nu mă bag la halvaua cu migdale. Cură de pepene. Salată de roşii. Vinul din beci e bun. M-aş tot prostitua cu tastele. O orgie, ele şi cu mine. Mă dovedesc impotent. Iar şi iar. Şi iar. E bine pe terasă. Sunt puţine zile fără vânt. Nu mă satur de frunze şi de vrăbii.
Mai iau o gură. Urâta asta de duminică ! Deja îşi afişează după amiaza antipatică. Tot stă cu cronometrul ăla în mâna ei netedă. Relaxată, ce-i pasă, ea e duminică tot timpul. Mai aruncă un film bun. Un meci, o finală, ceva. Abureli, n-am cum să trec cu vederea la nesfârşit. Grătar, repede ! Bbq ! Ţuică fiartă cu miere. Castraveţi muraţi. Beciul, ce plin e cu vin ! Ce culoare, ce rubiniu e becul ăla, cum luminează subteran !
Am o masă, cam necioplită. Cu tot cu bănci. Din lemn,home made, aruncate afară, în spate. Mă întreabă, în tandem, sau tridem, sau în grup (iar în grup), despre gaşcă, prieteni, party. O liniştesc, pun picioarele pe ea, tace. Soarele bate fix în carte, cuvintele se reflectă fix în ochii mei. Pământul se roteşte în jurul soarelui. Eu plutesc. Undeva, între. Mai e ceva aer, e bine, rezist.
Le zice bine. Am citate mişto, o mie. Aş produce şi eu. Laptopul e însă un pian cu coadă, nu ştiu să cânt. Cum le zice ăstora ? Salieri le zice. Sunt un Salieri.
Almost black out.
Iar Californication ? E aproape şapte. Copilul e-n vacanţă. Luni... Ce-i gaşca asta de nebune care se-mping în mine ? Apă rece pe ochi. A, sunt stresurile. Pandora, nenorocito ! M-am dezobişnuit. Mi-am ieşit din mână. Uichendurie, cine cazzo le-o fi inventat. Nu ştiu pe unde stă ascuns nodul ăla din gât. Luni. Lasă, trece. Deseară bem ceva şi deja e marţi.
...
Mamă, cum trece vara ! Iar se strecoară. Nesimţita, nerecunoscătoare.
Avem doar câţiva ani. Îi dau degeaba. I-am dat degeaba.
Vin e destul. Ajunge, no panic !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu