Timing

Aş fi.

Dacă aş şti cum.

Nu cred că ştiu. N-am ştiut niciodată, probabil. Dar m-am străduit, mă străduiesc. Chiar dacă mă păzesc, nu vreau să mă deformez. Aş fi, dar aşa cum ştiu, cum pot, cum simt, cum sunt.

Se poate „fi” în atât de multe feluri. Dar...Depinde uneori în mod esenţial de timing, de context.

Dacă eram o baterie alcalină, aş fi sângerat acid pe raft, aşteptând să-mi vină rândul să produc lumină, într-un magazin, pe o paralelă unde nu e noapte niciodată.

Dacă aş fi avut abilităţi de infirmieră generoasă, m-aş fi născut cu siguranţă în ţara unde nu sunt bolnavi.

Dacă eram un vin bun, m-aş fi trezit, prin Siberia, învechit inutil.

Dacă m-aş fi născut pe o insulă, în Grecia spre exemplu, ar fi fost singura insulă fără plaje, turişti, posibilitatea de a cuceri vreo suedeză, islandeză, lituaniancă, ceva.

Iar dacă aş fi fost o maşină de fiţe, cu siguranţă mi-ar fi fost destinat un garaj în Veneţia, fără gondolier. N-aş fi fost maşina anului, garantat.

Sunt doar un tren care aproape nu mai e la modă, cu vagoane de marfar, făcând manevre la nesfârşit pe o linie secundară, imaginându-mă un TGV util, dorit, admirat poate, indispensabil chiar. Ha ha, indispensabil... Underwear.

Sunt un consumator obişnuit, amăgit de speranţa propriului colţişor de rai. Am totuşi consum redus, sunt aşa, de suburbie, nici de oraş, dar nici de taiga.

Sunt doar amprenta marginii unei gropi în asfalt pe o jantă din oţel, menit să întrerup continuitatea cercului, în timp ce, ironic, cercul mă enervează şi mă doare şi mă îmbătrâneşte prin pretenţiile lui de perfect.

Uneori sunt nuca din perete. Nu că nu mi-ar plăcea ideea. Deşi nu se vede din prima. Şi e obositor.

Sunt un cont pe facebook, adulmecând după laicuri. Sunt un videoclip rătăcit în trecerea timpului, incapabil să trag măcar o dublă, să repar din cele greşeli. Sunt un colaj de poze, unde lumini şi umbre înlocuiesc contorul anilor, schiţând, în funcţie de unghi, tot felul de mutre, oameni de toate vârstele.

Habar n-am ce fac, ce-am făcut cu viaţa asta.

Câteodată e tare frig în mine. Cred că ciobul ăla de gheaţă încă nu mi-a ieşit din ochi. Aşa că dau vina pe el, eu sunt un altruist, îl las să-şi asume. Eu sunt Făt Frumos de sub stratul gros de gheaţă, atât de solar, dar imposibil de demonstrat.

Aş fi sensibil la bobul de mazăre de sub mormanul de saltele, dar în viaţa asta deja s-au licitat compatibilităţile. 
O contestaţie ? Ce folos ? Nu e vina nimănui.