Vacanţe

Ce fel de vacanţă pui la cale ? Ai de gând să văruieşti, să rearanjezi prin casă, să grădinăreşti, să mergi la fân ? Sau faci una aşa cum se cuvine, pentru tine, ca şi cum ar fi ultima, ca şi cum ar fi singura disponibilă în viaţa asta ?

Încerc să-mi imaginez planurile tale. Scenariile. Aşteptările.

Au trecut nişte ani în care am crezut că verile nu se vor termina, că zilele libere vor fi la discreţie. Că oricând Ciprul e la îndemână şi Sicilia e accesibilă. Că Niagara nu e chiar atât de departe, că Thailanda rămâne pentru mai târziu, iar Malta nu e pentru noi, avem alt stil, nu suntem englezi disperaţi după alcool şi sex pe carneţel, suntem disperaţi numai de a pluti împletiţi prin viaţă.

Deodată, parcă nu mai e chiar aşa, începe să se vadă un orizont al zilelor care ne aparţin numai nouă, un fel de AMR al concediilor, epuizabil atunci când vom sta în grădină, toamna, neputincioşi, cu o păturică pe genunchi, admirând culorile din balansoar, răsfoind amintirile salvate din calea ticălosului Mr. Alzheimer.

Aşa că am o întrebare . Pot să vin şi eu în vacanţă la tine ?

Sunt relaxat şi spontan, am idei şi umor. Te-aş dori şi te-aş iubi, şi te-aş odihni. Dacă-ţi face trebuinţă. Ţi-aş testa adrenalina, blazarea, bungee-junpingurile toate. Aş încerca să scot din tine extremele, să se uite unele la celelalte, să vedem ce iese, să trăim. Ţi-am aborda împreună vacanţa, am călători-o de să nu se mai sature de văzut tot felul de lucruri din mersul maşinii, am tăvăli-o noptea printre aştenuturi, am înfuleca-o cu poftă respectând meniurile şi tradiţiile locului, oriunde am ajunge-o, am înregistra-o cu toate simţurile disponibile, cu fiecare prilej, pe retină, printre circumvoluţiuni, etc.

Eu te-aş lua în vacanţă la mine. Dacă aş reuşi să-ţi fiu interesant fără să mă machiez, fără să compun măşti, fără să repet replici, fără să mi se mai usuce gura de grija ridului, fără să tot încerc să găsesc tot felul de lucruri, denumite generic corzi sensibile, căi de comunicare. Căţeluşul din mine a îmbătrânit rău de tot, nu mai aude, nu mai răspunde la comenzi. Se  crede leu, are pretenţii să-ţi cunoască şi, auzi tu, să-ţi conducă jungla.

Am creier înţelept de-acuma, care vine cu noi. Şi am şi muşchi, n-arăt rău, te voi apăra de godzile, vreme rea, de mine şi de tine..

Dacă nu reuşesc să te conving, vacanţa mea se va simţi foarte singură. Se va uita atât de urât la mine încât va trebui să privesc tot în dreapta jos, ca un mare mincinos, n-am să mai pot să-i înfrunt căutătura.

Vacanţele noaste ar arăta foarte bine împreună. Zău ! S-ar plimba de mănă şi şi-ar împleti bucuria cu briza care alunecă peste valurile atât de gravitaţional şi meteorologic explicabile, cu norii nedumeriţi în mişcarea lor de atâtea depresiuni atmosferice, cu nuanţele în care se bat primăvara şi toamna, încercând să convingă pe orişicine că, nu-i aşa, „eu sunt cea mai frumoasă din ţară”.

Plus că, dacă trebuie neapărat, drept ultim argument, mărturisesc personalitatea multiplă a vacanţei mele. Uneori, e vacanţă de vară, bolnavă după tolăneala lângă un mal de mare. Alteori, când nici nu te gândeşti, e vacanţă de iarnă, împiedicată în schiuri printre nenumărate vârfuri de munte. Are şi momente primăvăratice, când preferă parfumuri mediteraneene.

Tot felul de surprize.

Eu garantez că nu mă face de ruşine, indiferent cum şi când i se năzare să se manifeste.

Pisălog cum mi-e în sânge, insist  prosteşte cu întrebarea: pot să vin şi eu în vacanţă la tine ? Sau vii tu în vacanţă la mine ?

Haide, no !